Și iată că a trecut mai bine de un an și a venit timpul să îmi reiau activitatea de angajat. Cursul vieții reintră în normal, sau mai bine zis în rutina în care majoritatea dintre noi trăim: mami și tati la muncă, copilul la grădiniță. Ne rămân doar serile pline de agitație, în care adulții încearcă să rezolve cât mai multe lucruri deodată și sfârșitul de săptămână. Mult prea puțin comparativ cu dorul care mă lovește la nici două ore după ce îmi las copilul la grădiniță.
Prima zi la muncă mi-a dat senzația că parcă nu am fost nicicând plecată. Aceeași oameni, aceeași mâncare la restaurantul unde obișnuiam să mănânc la prânz, aceeași vervă (sau lipsă de vervă mai degrabă). Într-un an nu se schimbă multe, însă pentru un bebeluș, un an înseamnă enorm. Este uimitor cât de repede crește un om mic, câte învață, câte descoperă.
Cu tot dorul și dorința de a petrece mai mult timp alături de copilaș, mă bucur că m-am întors la lucru. Matei este îngrijit frumos și sunt sigură că are parte de mult mai multă distracție decât aș fi putut să îi ofer eu acasă. Iar eu sunt încântată că îmi folosesc creierul din nou la capacități normale. Mă simt utilă și faptul că înteracționez din nou cu colegii mei îmi dă putere.
Anul petrecut alături de Matei a fost cel mai palpitant, plin de nou și de bucurie. Dar este timpul să ne petrecem timpul separat și să ne bucurăm la maxim atunci când ne revedem.
Gata, fug să iau băiatul. Și ne așteaptă un weekend numai pentru noi.
Food Fun Freedom 