Chitwan
Azi nu mai încep cu ”ne-am trezit devreme, am luat micul dejun, bla, bla, bla”. De acum știu că nu va fi zi în care să nu ne trezim devreme, mult mai devreme decât am putea îndura acasă. Dar fiind vorba de vacanță, abia aștepți să înceapă o nouă zi și să ai timp cât mai mult să te bucuri de libertate și de nou.
Planul de azi ne-a fost prezentat cu o seară înainte în detaliu, așă că aveam un soi de nerăbdare să ne întâlnim cu elefanții, să mergem pe râu printre crocodili, să explorăm un pic jungla, să vedem rinoceri și poate chiar tigrul. Tigrul e specie rară în zona asta, dar există. Nu foarte mulți au șansa să îl vadă, de asta tigrul e ca un fel de trofeu pentru orice turist. E mai fain să te lauzi că ai văzut tigrul, decât un biet elefant, care oricum e mare și îl vezi și dacă ești miop.
După micul dejun, ne urcăm în jeep-ul din dotare și mergem spre râul de unde vom porni pe apă în canoe, printre crocodili. Mi-am închipuit un canoe din zilele noastre, vopsit nu roșu sau portocaliu, măcar verde să se intregreze în peisaj. Însă nu. Canoe aici înseamnă un arbore întreg, cioplit și scobit cu dalta. Uite așa:
Am avut loc într-un singur canoe toți 11, plus cârmaciul, care aducea un pic cu cei din Veneția. Râul nu era foarte adânc, uneori atingeam și fundul apei. Apoi ghidul, cu privire ageră de vultur, a început să ne tot arate ochi de crocodili în apă. Specia de aici se hrănește cu pește și nu atacă omul. De asta barca nu a tremurat nicio secundă. Câte un rinocer simpatic, cu păr roșcat pe urechi, ne privea liniștit de pe malul râului.
Plimbarea a durat cam o oră și am continuat cu explorarea junglei.
Ca să ai șansa să vezi cât mai multe animale este important să mergi cât mai devreme de dimineață. Ghidul ne-a recomandat să ne îmbrăcăm în culori cât mai închise, ca să ne putem camufla cât de cât. Și în plus liniște. Este esențial să fii cât mai tăcut. Prin urmare, cea mai des întâlnită specie din pădure a fost Homo Sapiens, îmbrăcat în culori de la alb sclipitor la roșu și nuanțe fine de albastru. Îl puteai recunoaște după zgomotele produse (râsete înfundate și foșnet de crengi uscate). Nu știu cum reușesc alte specii să nu troznească fiecare crenguță uscată din pădure, dar Homo Sapiens are grijă să nu rateze niciuna. Pâlcuri de turiști tot apăreau în orizontul nostru, ca dovadă că mai toți avem parte de același traseu. Unul din noi (să îi spunem Lulu) chiar ne-a rugat să încercăm să fim mai tăcuți, că poate poate vede tigrul. Noi am râs pe moment și mai tot drumul, dar unii l-au văzut. Spre seară, la hotel, ne-au arătat poze făcute cu zoom 20x cu tigrul stând relaxat între niște tufe. Lulu nu a mai putut dormi liniștit până a doua zi, când avea să încerce iar să îl găsească.
Să enumerăm ce am văzut: homo sapiens, elefanți, rinoceri, porci mistreți, căprioare, vulturi, crocodili și câteva păsărele. Ghidul și-a dat toată silința să ne ducă cât mai aproape de animale, folosindu-și toate simțurile pentru a le detecta.
A urmat vizita la centrul de reproducere a elefanților. Aici au loc intermedieri între elefanți sălbatici și domestici și se aduc pe lume elefănței. Centrul se poate lăuda și cu un caz care apare foarte rar, cu o pereche de gemeni, în vârstă de patru ani. Sunt foarte drăgălași și simpatici așa mici și cu trompe mari. Pe măsură ce ne apropriem de ora prânzului, aerul devine greu respirabil, foarte umed și cald. Următoarea activitate este binevenită în acest context.
Plecăm deci spre râu, unde ne vom scălda cu elefanții. Primim sfaturi clare să nu cumva să ținem gura deschisă în timp ce elefantul stropește cu apă. Apa era într-adevăr foarte murdară. La finalul imbăierii, când elefanții plecau spre adăposturile lor, râul și-a arătat adevărata culoare: un maro murdar, în care pluteau în derivă excremete de elefant. Dar chiar și așa experiența a meritat. Elefantul m-a preluat de pe malul râului, în timp ce un localnic care stătea pe spatele lui îi tot vorbea într-o limbă doar de ei știută. Micul nepalez își mișca ritmic picioarele pe spatele animalului, asemănător cu dansul de step. Elefantul știa exact ce să facă, când să ia apă în trompă, când s-o arunce, când să se lase aproape culcat în apă.
Aici e partea cea mai palpitantă, când încerci cu greu să nu scapi sub elefant; eu mă țineam cu toată îndârjirea de o curea prinsă în jurul gâtului. Râul nu este adânc, abia dacă are un metru, dar când vezi cum o tonă de carne se lasă ușor într-o parte și tu ești pe el, tot ce îți poți imagina e cum să faci să lași namila de animal sub tine și tu să rămâi victorios deasupra lui. Lângă mine, un alt elefant care presta aceleași servicii, se încăpățâna să mai iasă din apă. Așa culcat cum era, refuza să scoată măcar trompa din apă, deși primea cu dărnicie picioare și lovituri de la îngrijitorul lui. În mintea mea inocentă, credeam că este înecat, dar într-un final a ieșit agale din apă. Cred că nu prea avea chef de muncă în ziua respectivă. Am tot încercat să îmi dau seama dacă sunt exploatați și dacă sunt îngrijiți cum trebuie. E greu să vezi asta doar în câteva zile, dar cert e că sunt folosiți zilnic pentru delectarea turiștilor și nu de puține ori i-am văzut în lanțuri sau bătuți cu tot felul de bâte din metal. Bishnu ne-a zis că lor chiar le place să fie loviți cu un fel de secure de metal pe spate. Îngrijitorul făcea asta ca să îl curețe de praf… hmm, oare chiar așa să fie?
Gata și cu bălăceala. E timpul să mâncăm și să ne relaxăm un pic până mai spre după-amiază, când vom pleca cu elefanții prin junglă.
Am avut ca opțiune după masă să mergem la piscină. O parte din noi am ales asta și l-am luat și pe ghid cu noi. Am fost întâmpinați ca de obicei, cu Sir și Madam. Ne-am luat berile pe marginea piscinei, deși am fost avertizați să nu o facem. Dar cum să îl refuzi pe Sir? Sir vrea să fie tratat regește.
Nu a trecut mult timp și deja făceam prima boacănă: două pahare au căzut ca popicele, câteva cioburi, destul de mari, aterizând fix în piscină. La scurt timp se face și a doua boacănă: unuia îi vine ideea genială să îl arunce pe ghid în apă. Cum nu se lăsa înduplecat să intre în piscină, am hotărât că îl luăm pe sus (și așa e mic) și îl aruncăm cu haine cu tot în apă. Zis și făcut. Nepalezul nostru nu a apucat să zică nimic, în două secunde era în apă. Surpriza a urmat apoi, când Bishnu a început să scoată din buzunare camera foto, telefonul, portofelul și alte mărunțișuri. Deloc plăcut… De portofel a avut grijă tot personalul de la hotel. Cu mare grijă, au aliniat toate bacnotele pe iarbă la soare. Sigur i-au făcut rapid inventarul. Chiar i-am spus lui Bishnu că acum știu toți câți bani are, dar el s-a apărat, zicând că nu toți banii sunt ai lui. A recunoscut totuși că oricum majoritatea sunt ai lui.
Am făcut totuși și o faptă bună, învățându-i pe doi nepalezi să înoate. Am mai zis într-un alt articol, că doar 2% din populația țării știe să înoate, așă că ne-am bucurat să vedem cum evoluează din plută în înotat câinește.
După toată distracția asta, a venit momentul să plătim: am fost înconjurați de vreo patru cinci oameni, fiecare vrând să își recupereze partea. Nenea cu piscina și-a luat banii pe intrare și-a plecat. Nenea cu barul ne-a luat banii pe paharele sparte și băutură, iar restul doar căscau ochii (sau gura, cum se zice?). Cu Bishnu aveam să o rezolvăm mai târziu, după uscarea completă a obiectelor. Trebuia să testăm ce merge și ce nu. Problema a fost rezolvată la final, când am plecat din Chitwan. Nu știu dacă a primit ceva bani pe ele, dar camera și telefonul nu au putut fi salvate.
Urmează plimbarea prin junglă cu elefanții.
Fiecare ocupă câte un loc în cușca de pe elefant și pornim în ritm lent prin junglă. Sunt uimită de puterea acestor animale. Noi suntem patru, plus un nepalez mititel care stă pe gâtul lui, plus cușca din lemn, toate astea pot fi aproape juma de tonă.
La scurt timp avem parte de cea mai interesantă experiență. În mijlocul unei pajiști, într-o mlaștină, are loc o confruntare între trei rinoceri. Ne dăm seama că în baltă se află o femelă rinocer cu puiul ei, iar pe margine un mascul, deja sângerând și destul de agitat. Deși balta e înconjurată de vreo opt nouă elefanți, rinocerii nu par să fie afectați de prezența noastră. Mirosul specific al elefanților este mult mai puternic decât al nostru (slavă domnului), astfel că rinocerii nici nu ne remarcă. Elefanții încep să fie din ce în ce mai agitați, tresar și tremură la fiecare mișcare a rinocerilor. Masculul se apropie foarte mult de femelă și puiul ei, iar când acesta o atacă, elefanții încep să scoată răgete puternice și să își miște trompele. Este un spectacol atât de fascinant, că pare regizat special pentru noi.
Cei care au ajuns un pic mai târziu la această baltă și au văzut o altă secvență a luptei dintre cei doi, ne-au povestit de fapt motivul pentru care rinocerii se atacau. Masculul era în călduri și voia să se răcorească un pic, numai că era împiedicat de prezența puiului, pe care încerca să îl alunge.
Nu am mai văzut alte întâmplări asemănătoare, dar am văzut mult mai multe animale sălbatice și mult mai aproape decât de dimineață. Te simți privilegiat când privești totul de la înălțimea elefantului și vezi că nimeni nu e stingherit de prezența ta. Nici maimuțele, nici cerbii și nici alți rincerii nu ne-au observat. Deși eram în lumea lor, era ca și cum nu existam.
Seara ne-am petrecut-o liniștit, la centrul cultural din sat. Am rămas plăcut surprinsă de frumusețea dansurilor, care uimeau prin simplitate și voie bună. Tinerii satului zâmbeau cu toată fața, aveau aer sănătos și se învârteau în ritm sacadat și alert, aducând un pic cu horele și dansurile populare de la noi.
Cam atât pentru astăzi, a fost o zi minunată, intensă, cred că cea mai faină zi din toată excursia.
BEST OF THE DAY: toată ziua
Food Fun Freedom 