NEPAL. sase

Pokhara – Sarangkot

O nouă zi în frumosul Nepal. Ce plan avem noi pentru azi? Un fel de trekking de vreo 3-4 ore, lejer până aproape de Dhampus (1650m). Inițial planul era să înoptăm în Dhampus, într-un fel de refugiu și să ne bucurăm de priveliște. Ar fi trebuit să ne luăm saci de dormit și probabil să dormim la comun. Numai că în grupul nostru s-au tot auzit zgomote și cârâieli ciudate, cum că nu se poate să stăm în asemenea condiții nici măcar o noapte. Din nou ghidul a trebuit să facă pe toată lumea fericită, așa că ne-a propus să nu ajungem chiar până în Dhampus și să ne întoarcem în aceeași zi în Sarangkot (situat pe un deal, la vreo 7km de Pokhara), unde vom avea o cazare mai bună. Planul a fost acceptat unanim, mai puțin de Lulu, care avea în plan să facă o drumeție în toată regula și nu doar o plimbare leneșă prin pădure. Lulu și-a atins oarecum scopul, lăsându-ne să mergem pe calea noastră și făcând un traseu singur de capul lui. Tot respectul!

Doi din gașcă au rămas la hotel (să lucreze?!). Dar au sfârșit prin a se da cu parapanta, cu barca pe lac și au mers la masaj și bărbierit. Și asta doar pentru că nu au avut wi-fi. O să povestesc despre experiența lor la masaj un pic mai încolo.

Am fost însoțiți de Rahm și de un localnic, care pe vremuri se pare că ar fi fost șerpaș. Am început traseul brusc cu o urcare pe niște scări, care păreau că nu se mai termină. Și am tot mers așa timp de o oră. Apoi gata… Cam asta a fost toată greutatea traseului, restul de 4 ore au fost relaxante, fără alte urcușuri. Am făcut o pauză la un fel de crâșmă, unde am primit bere expirată. Tot aici am intrat în vorbă cu niște copile care își făceau temele. Am aflat de la ele că majoritatea manualelor sunt în limba engleză, inclusiv matematica. Asta explică oarecum și faptul că foarte mulți înțeleg engleza.

Partea frumoasă a acestui traseu a fost faptul că am trecut prin sate și am putut să interacționăm (deși foarte puțin) cu localnicii. Mi-au plăcut și terasările de orez și faptul că muncesc fiecare colț de pământ. De multe ori am rămas uimită de locurile unde aleg să cultive.

Comparând inevitabil mereu cu România, cred că suntem cam leneși. Cel puțin la acest capitol, ne e lene. Căutăm motive pentru care nu muncim terenurile și pentru care le vindem străinilor, dar în final e vorba de lene. Ne place să facem bani ușor prin orice alte mijloace. A trăi la țară e egal cu a fi țăran, în sensul ăla pe care îl știu toți. Din păcate pentru mulți, sensul expresiei ”a fi țăran” nu are nimic bun în el.

În pădure ne-am oprit la mâncat zmeură galbenă. Bună, nu foarte dulce, dar cu furnici. Nu am mai pățit-o. Furnicile astea se înfigeau în limbă. Mi-am dat seama după ce am terminat de mâncat, că aveam ceva pe limbă. A trebuit să o smulg cu unghiile, pentru că cu dinții nu am reușit.

Imaginile din sat nu mi se par noi, chiar totul îmi aduce aminte de copilărie și de multe secvențe de la țară. Copii alergând desculți pe stradă, un bătrân care curăță o găină într-un lighean, niște femei care cern niște semințe (probabil le folosesc ca vopsea de păr), animale lăsate libere pe marginea drumului.

Deranjanți sunt doar copiii care cerșesc de fiecare dată când ne văd. Au chiar și o poveste, scrisă într-o engleză stricată, pe care ne-o dau să o citim, așteptând cu sufletul la gură să primească ceva.

La jumătatea traseului ni s-a făcut foame și cum deja eram într-un fel de centru al satului, ne-am gândit să căutăm un loc unde să putem mânca ceva bun, local. Dar din nou s-au auzit zgomote și cârâieli, pe care Rahm le anticipa oarecum. Doar că de data asta, nu știa niciun restaurant satisfăcător în zona asta. Ca orice om întreprinzător s-a apucat să întrebe prin sat. S-a descurcat bine până la urmă și în 15 minute urcam panta unui deal, care ducea către un hotel dichisit și nou, cu o vedere superbă spre văi și munți. Am așteptat o oră să vină mâncarea, dar măcar nu am mâncat în sat. Asta numesc eu turist adevărat…

După secvența asta, Rahm și celelălt ghid merg înainte, tot încercând să ne grăbească să ajungem mai devreme. La un moment dat, spre seară, nici urmă de ei. Știam că trebuie să ajungem în Sarangkot, la un anume Super View Hotel, dar nu știam unde ne-au dispărut ghizii. Nu era grijă față de ei, ci mai mult teamă pentru noi.

Ne-am continuat traseul pe drum drept, dar deja nici peisajul nu mai oferea nimic și nici chef nu mai aveam. Am ratat traseul ușor spre Sarangkot și l-am nimerit pe cel mai anevoios. Vreo sută de trepte, poate mai bine de atât, ni s-au înfățișat înaintea ochilor. Întrebăm pe două nepaleze zglobii și zâmbitoare care e drumul spre Sarangkot și ele ne arată cu mâna, acum râzând cu toată pofta, spre scări. Am uitat să precizez că toți aveam bagaj după noi, pentru cazul în care ar fi plouat sau am fi înnoptat în alt loc. Unele fete au avut noroc, pasând bagajul prietenilor lor, care arătau ca niște veritabili șerpași. Cu această încărcătură și cu ultimele puteri, am urcat și cele o mie și una de trepte. Am ajuns la Super View, unde Rahm ne aștepta râzând lângă o bere. Cu chef de glume, ne întreabă de ce ne-a luat atâta? Și cum de nu ne-am petrecut pe drum cu amicul lui? Se pare că nu au fost atât de nepăsători, fostul șerpaș ne aștepta undeva la o intersecție de drumuri.

vedere spre Pokhara

vedere spre Pokhara

Planul era să petrecem o noapte aici, să facem un grătar, să admirăm priveliștea într-adevăr minunată asupra Pokhara și să ne trezim devreme pentru un răsărit care apare dintre munții Himalaya. Cum tocmeala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, din nou apar discuții. O parte din grup refuză să își petreacă noaptea aici!! Nu pot să înțeleg ce criterii au oamenii aștia când pleacă într-o excursie în Nepal. Ce sens are să pornești la drum și să îți petreci toată vacanța căutând confortul de acasă? Ce descoperi și ce înțelegi din toată plimbarea asta? De ce să nu iei lucrurile așa cum vin și să te bucuri de locul în care ești?

vedere spre Pokhara si lacul Fewa

vedere spre Pokhara si lacul Fewa

Locul are recenzii chiar foarte bune pe tripadvisor și nu regret o secundă că am ales să înoptăm aici. Am rămas cinci din trupă, restul au plecat în Pokhara și probabil și-au petrecut seara tot la vreun restaurant cu aspect/tratament european.

Rahm și Bishnu au rămas cu noi. Au încercat să pornească grătarul, dar nu au reușit. Apoi au ciopârțit puiul, care se taie cum vine la topor, de-a valma și fără vreo ordine. Tanti de la bucătărie, cu o voce ascuțită, le explică lui Rahm și lui Bishnu că trebuie să mâncăm și de la ea și s-a pus pe făcut ceva mâncare tradițională cu pui, orez, curry și alte mirodenii.

gratar si american în fundal

gratar si american în fundal

De aici luminile din Pokhara se văd așa de frumos. Grătarul nu avansează prea repede, fiind împiedicați un pic și de o ploaie fină care nu pare că vrea să plece în noaptea asta. Și oricum nu știu cum și-au închipuit băieții aștia nepalezi că pot face toată carnea (vreo 8 pui) pe grătarul ăla, pe care abia dacă încăpeau 4 copane.

vedere spre Pokhara

vedere spre Pokhara

Intrăm în vorbă cu un american, venit de prin Bali, unde trăiește de câțiva ani. Este scriitor de ghiduri turistice și se ocupă și cu acte caritabile. Avea undeva la peste 100kg și era o amenințare clară pentru cina noastră. A fost de ajuns ca unul din noi să fie amabil cu el și să îl invite să guste din bucatele noastre, că nu a mai plecat până la sfârșitul serii. M-aș fi așteptat să aibă povești interesante despre locurile pe care le-a văzut și ce face el pe aici, dar acum nu îmi vine în minte nimic. În câteva cuvinte, nu m-a impresionat deloc. A trebuit să abandonăm grătarul și să ne bazăm pe mâncarea făcută de tanti Mimi nepaleza, pentru că ploaia avea de gând să stea mult și bine.

Am experimentat mâncatul orezului cu mâna direct din farfurie. Tanti a pregătit un orez cu tot felul de sosuri, servite separat (pui cu legume, linte, spanac și cartofi). Le-am amestecat pe toate cu orezul și apoi ne-am năpustit cu ”ghearele” asupra lui, așa cum se obișnuieste pe aici. Deși a fost sfătuită să nu facă mâncarea picantă, cred că a înțeles exact pe dos. Aproape am scos flăcări, dar nu m-am lăsat. Mi-am îndesat cu mâna câte un nou dumicat, până am lăsat farfuria goală. Delicios și bacterieless (condimentele puternice au efect asupra microbiilor și bacteriilor).

Bishnu, ajutat un pic și de alcool, își dezleagă limba și ne povestește un pic despre afacerea lor și cum au început și ce planuri au. El și ceilalți doi asociați au început inițial cu hotelul Moonlight din Kathmandu, pe care îl dețin împreună cu terenul aferent. Apoi au cumpărat teren în Pokhara și au construit alt hotel (Hotel Lake Star). Au vrut să aibă acces și în rezervația naturală Chitwan așa că sunt proprietari și ai hotelului Parkland. Acum au în plan un nou hotel în Kathmandu, care vor să fie cu totul altfel decât cele de până acum. În mod sigur, nu toți nepalezii își pot face planuri similare. Este un privilegiu oferit unui procent foarte mic din țară și numai anumitor caste (am mai vorbit de sistemul castelor într-un articol precedent).

A urmat apoi o discuție despre religii, credință și ce înseamnă pentru fiecare Dumnezeu. Bishnu este budist și hindu. Budismul este fals considerat de mulți a fi o religie, este mai mult o filozofie și o conduită de viață. De asta te poți numi budist și totodată să aparții de o anumită religie. Nu i se pare că trebuie să urmeze toate ritualurile religiei de care aparține pentru a fi numit credincios. De asta nici nu practică toate obiceiurile hinduse, nu oferă ofrande și nu se duce la temple. Pentru el Dumnezeu are un singur nume și este peste tot. El se află în noi și în tot ce ne înconjoară. Mi-a lăsat o impresie plăcută, dar sper să nu fie vreun frate de-al lui Becalli, care aparent vrea să pară credincios și umil.

Rahm, în schimb, aducea mult cu Bănel. Nu știu eu mult despre fotbal și mai ales despre Bănel, dar asta îmi vine în minte când mă gândesc la Rahm. El ne-a dat întotdeauna informații utile despre fiecare obiectiv turistic vizitat: ”Rahm, cum e locul pe care urmează să-l vedem?” ”Foarte frumos și interesant!” ”Rahm, ce ne zici de templul x?” ”Foarte frumos și interesant!”. Dar avea umor și era simpatic în felul lui. De exemplu, ne-a zis că lui e cam greu să mascheze faptul că nu bea alcool (hindușii nu au voie, conform religiei, să consume alcool). Dacă ai burtă, e clar că ai băut bere. La noi, mai poți da vina pe pâine, mici și cârnați, dar în țara orezului și a lintei, nu prea ai cum să ascunzi că ai băut.

Da. Seara a fost minunată, băiatul minunat, mâncarea minunată, priveliștea minunată, somnul minunat. Minunat!

BEST OF THE DAY: seara petrecută în Sarangkot

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s