Am ales cel mai prost moment al anului pentru a vizita Copenhaga, mai exact ianuarie. A fost frig şi vânt şi ploaie măruntă, dar nu ne putem plânge. Trebuia să vedem şi cum arată acest oraş când nu e atât de cald şi bine.
Am închiriat biciclete si am pornit în goană nebună prin ploaie, vânt şi frig, ca nişte autentici danezi. Ăştia chiar nu par afectaţi de condiţiile meteo. Aşa că dacă ei pot, noi de ce nu am putea? Prima oprire am făcut-o rapid după vreo oră. Ne-am adăpostit într-un pub din centru, cu design vechi şi atmosferă intimă. Ne-am comandat nişte lucruri pe care nu le puteam citi, care au fost delicioase, mici şi piperate (ca preţ).
Cum eram în zonă, am decis să vizităm şi muzeul de chihlimbar. Mic, dar cu o colecţie semnificativă de „răşini mâncătoare de insecte”. Se pare că şi România se situează printre ţările în care s-au găsit resurse de chihlimbar. Zona Buzăului este destul de darnică la acest capitol. Uite aici ceva lectură pe această temă.
Seara a venit repede şi am hotărât să ne pierdem pe străduţele cochete din centru, cu baruri faine şi lume veselă. Am consumat câte o bere în câteva baruri; berile le-am plătit cu cardul (lucru des întâlnit în ţările nordice). Apoi am ajuns într-un loc unde se juca biliard. După ceva timp, unul din cei care jucau la masă, îmi face semn dacă vreau să joc. Şi aşa intrăm în vorbă cu ei şi avem şansa să jucăm cu ocazia asta şi ceva biliard. O primă dovadă că danezii ăştia, deşi mai la nord, sunt un pic mai prietenoşi şi mai calzi ca nemţii.
Frigul nu ne-a părăsit nici a doua zi. Parcă a fost şi mai aprig. Şi recunosc, m-a doborât mai rapid ca în ziua precedentă.
Să explic totuşi titlul acestui articol. Încercând noi să ne facem o idee rapidă despre danezi, i-am tot analizat în cele trei zile. Ba că sunt mai calzi ca nemţii, ba că uite ce bine vorbesc engleza, ba că uite ce curajoşi şi rezistenţi sunt la frig şi ploaie, ba că se îmbracă interesant, ba că uite ce gleznă subţire are fata aia. Şi ultima frază s-a tot repetat. Aşa am ajuns la concluzia că da, într-adevăr, fetele au glezne subţiri (exceptând balenele care inevitabil apar în orice oraş şi care se hrănesc preponderent la McDonalds).
A doua zi, spre seară, când ploaia măruntă încerca timid să plece la culcare, am zis să aruncăm o privire prin Christiania. Pentru cine nu ştie, locul ăsta e un fel de spaţiu alternativ din Copenhaga, autodeclarat cartier autonom. Wiki ştie tot, aşă că luaţi aici de citiţi, că nu vreau să spun prostii.
Ce ne-a plăcut nouă însă cel mai mult din toată vizita noastră a fost „barul eschimoşilor„. Aşa îl numesc eu acum, nu ştiu dacă are vreun nume. Christiania e plin de tot felul de baruri şi terase, chiar şi restaurante selecte. Canabisul se vinde la discreţie în aer liber. Erau două tarabe faţă în faţă, unde lumea stătea ordonată ca la şcoală în şiruri de câte doi. Muguraşii se vindeau din nişte pungi de plastic transparente.
După ce am dat o raită prin fiecare bar, am ajuns într-unul destul de mic, unde fumul învăluia toată încăperea. Ne-am zis să stăm de-o bere, deşi nu aveam loc decât la bar, într-un colţişor. Rapid observăm că mai toţi arată la fel. Ochi migdalaţi, ten măsliniu, toţi fumaţi rău de tot. Pe peretele din spate era un poster cu munţii Himalaya, de unde am dedus eu că toţi ăştia ar fi nepalezi sau tibetani. Marian în schimb, mai în glumă, mai în serios, îmi zice că sigur sunt eschimoşi. Aici am văzut cel mai mare joint ever, pe care îl poşteau vreo cinci oameni de la o masă apropiată. La bar, erau doi care îşi rulau şi ei ceva comparabil ca mărime, numai iarbă pură. La masa din faţa noastră, se dormea pe rupte. Din când în când, unul un pic mai treaz îşi înghiontea vecinul să mai tragă un fum. Şi apoi din nou se afundau în somn.
La un moment dat, de noi se apropie o tanti care părea ceva mai vioaie decât toţi ceilalţi. Ne întreabă de unde suntem, se strâmbă în toate felurile, râde brusc isteric, după care mă scuipă, semn că nu îi place de mine (probabil). O întrebăm şi noi de unde e, şi uimire, Marian a avut dreptate. Erau toţi emigranţi din Groenlanda. Probabil veniţi de mult timp în acest cartier. Altă tanti tânără strigă la noi că „We are on a starship. We are flying…. starship, you know?” timp în care îşi flutură mâinile ca avionul.
Încercam din răsputeri să nu râdem sau să părem ostentativi, deşi oricum nu ne-ar fi observat nimeni. Toţi erau în lumea lor, pe nava spatială către Groenlanda. Asta cu siguranţă a fost o experienţă aparte pentru noi.
Cu tot frigul în oase, am pornit pedalând spre casă. Am greşit drumul de câteva ori, dar puţin după miezul nopţii am ajuns acasă. Pe curând Copenhaga! Cu siguranţă vom reveni!
Food Fun Freedom 