A fost vară în Olanda

Weekendul trecut am fost în Ijsselmeer, într-un orăşel cochet numit Stavoren. Ijsselmeer este un lac artficial, cel mai mare din Europa de Vest. Locul este foarte popular printre cei care practică sporturi pe apă, în special kite surfing. Aşa că ne-am zis că ar fi frumos să mai exersăm şi noi. Nu eu, eu mai am de aşteptat. Abia mă obişnuiesc cu rolul de „sit and watch” („stai şi uită-te”).

Cazarea a fost de vis, într-un port privat care dispunea şi de câteva case de vacanţă. În plus aveam loc de joacă şi marea aproape la un km. Se vede clar că olandezul e om muncitor, doar dacă te uiţi rapid la casele lor, la văcuţele şi oiţele de pe câmpuri, la utilajele care se plimbă în umbră pe toate câmpurile astea verzi şi îngrijite. Am ajuns destul de târziu şi deşi ne-am aşteptat să mai găsim deschis în centrul oraşului, spre tristeţea noastră, toate localurile se închideau fix atunci. Ne-am pus pofta şi foamea în cui şi ne-am întors abătuţi spre casă. Salvarea noastră a fost o scumpă prietenă, care nu pleacă de acasă fără mâncare. Morala este că nici noi nu vom mai face aşa de acum încolo. Cel puţin nu când mergem la olandezi. Măcar o slană şi o pită tot pui în traistă când pleci la drum 🙂

A doua zi, băieţii dornici de a învăţa să se dea cu kite-ul, s-au întâlnit cu instructorul cu care vorbiseră din timp. Acesta era neamţ, dar după cum s-a comportat am eu o vagă bănuială că ar avea alte origini. Deşi a promis echipament pentru toţi cei trei cu care urma să facă cursul, la faţa locului a constatat că are doar un kite şi o placă pentru toţi. Noroc că la început nu ai nevoie chiar de trei plăci. Apoi pentru următoarea zi, în funcţie de vânt, urma să îi contacteze pe băieţi să le spună dacă se poate sau nu face kite. După o serie de mesaje Da, facem / Nu, nu mai facem (că nu e vânt), ironia a făcut să ne întâlnim din pură întâmplare pe o plajă oarecare din zonă, unde a venit, exact, să se dea cu kite-ul… Ziua a fost excelentă de kite, dar cum omul a fost neserios, băieţii au trebuit să aştepte până a doua zi.

Următoarea zi, se anunţa la fel. Ba că e vânt, ba că nu e, în final s-au întâlnit. Mai mult pentru plata cursului, decât pentru dat cu kite-ul. A doua morală este că cel mai bine discuţi la faţa locului cu un instructor. Pe nenea ăsta l-au găsit cumva pe net, dar la câte şcoli de kite sunt în zonă , nu merită să vii cu planul făcut de acasă.

Deja jumătate din poveste este despre ce au făcut alţii în acest mic concediu. Asta pentru că din rolul de „stai şi observă” nu prea se poate povesti mare lucru. În afară de faptul că m-am  tot minunat de copiii olandezilor de cât de rezistenţi sunt la temperaturile neprietenoase ale apei. A fost cald şi soare, neaşteptat de cald chiar, dar apa tot rece era, mult sub puterea mea de anduranţă. Copiii însă nu aveau treabă, goi cum i-a lăsat natura, alergau chicotând prin apa gheaţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s