Iată că a venit şi concediul mult aşteptat, ultimul de dinainte de bebe. Ceea ce trebuia să fie un fel de lună de miere a devenit o vacanţă obişnuită la mare, soare, plajă în Spania. Dar tot a fost frumos şi mă bucur că s-a întâmplat aşa.
Compar mereu Spania cu Italia. Amândouă ţările au deschidere la mare, au vară în adevăratul sens al cuvântului, au o istorie îndelungată, sunt ţări latine şi oamenii sunt calzi, prietenoşi şi gălăgioşi. La capitolul bucătărie sunt oarecum diferiţi, dar nu pot să spun care îmi place mai mult. Până acum, din toate ţările vizitate în Europa, Italia îmi place cel mai mult. Poate şi pentru că am avut şansa să locuiesc acolo timp de 3 luni şi am putut călători mai mult şi mai în tihnă.
Revenind la Spania, de data asta am ajuns în sudul ţării, în Tarifa, Sevilla, Malaga şi Granada. Toate în 10 zile. Cel mai mult am stat în Tarifa, cea mai populară destinaţie de kitesurfing din Europa (după spusele lui google). S-a observat însă clar când am ajuns acolo, că oraşul este axat doar pe acest sport (şi câteva similare pe lângă). La fiecare 5m există câte o şcoală de kite şi un magazin de produse de gen. Tot aici are şcoală de kite şi campioana mondială Gisela Pulido, dar are nişte scoruri ridicole comparativ cu majoritatea celorlalte şcoli. Asta înseamnă să profiţi de faima pe care o ai. Tatăl ei a încercat să ne convingă de performanţele fiicei lui, arătându-ne tot felul de filmuleţe cu săriturile şi trick-urile Giselei.
Noi am ales altă şcoală şi s-a dovedit a fi alegerea perfectă. Zani, tipa care se ocupă de această şcoală, a fost foarte prietenoasă cu noi, a încercat să ne dea tot felul de sfaturi, nu numai legate de kite şi a fost fair-play până la final. Tipa era din Cehia, a plecat la 16 ani din ţară, în perioada când Cehia nu prea avea multe de oferit şi a ales să locuiască în Germania pentru o perioadă de 9 ani. Cumva a ajuns să practice kite-surfing şi acum acasă pentru ea este Tarifa. Şi sunt sigură că mai sunt mulţi ca ea în Tarifa. Oraşul oferă condiţii perfecte pentru acest sport cam tot timpul anului. Apa era destul de rece şi din câte am înţeles, temperatura nu diferă foarte mult iarna (doar 2-3 grade mai puţin). Deşi trebuia să avem vânt cam în fiecare zi, am avut ghinion şi băieţii au putut să se dea doar 3 zile din 6.
Din cei 7km de plajă, 2km sunt destinaţi şcolilor de kite. De cum ajungi pe plajă, steagurile fiecărei şcoli flutură în zare. Pe plajă, începătorii exersează primele mişcări cu kite-ul sub supravegherea instructorilor. Dacă vântul e bun, apa e în mod sigur plină de zmee, care mai de care mai colorate.
Cum condiţia în care mă aflu acum nu îmi permite să practic încă acest sport, mai am de aşteptat până la anul. Am mai văzut şi alte „suferinde” ca mine, cu burţi mai mici sau mai mari. Altele erau deja în stadiul meu de anul viitor, adică îşi căutau baby-sitter care să stea cu copilul cât timp fac ele kite-surfing. Important este că există soluţii şi că există viaţă după copil :).
Deşi activitatea principală din Tarifa este kite-surfing-ul, există şi alte opţiuni pentru cei care nu fac acest sport: whale-watching (vizionat de balene, delfini şi peşti), scufundări, excursii către Tanger (Maroc, Africa) cu feribotul, câteva situri arheologice de pe timpul romanilor (chiar interesante), Gibraltar la 50km şi plajă în rest.
Noi am ales doar câteva din aceste opţiuni:
După cele 7 zile petrecute în Tarifa, am ales să vizităm Sevilla (al patrulea oraş ca mărime din Spania şi situat la aprox. 2h de Tarifa), după un scurt popas în Malaga. Peisajul dintre Malaga şi Sevilla este destul de monoton. Sunt multe plantaţii de măslini, dar în rest nicio altă vegetaţie. Pe autostradă, sensurile de mers sunt separate de imense tufişuri de leandru alb, roz şi roşu, semn că aici e la el acasă.
Am stat două nopţi în Sevilla, deşi mi-ar fi plăcut să putem sta mai mult. Căldura de aici mi-a amintit de verile din Bucureşti, cu după-amieze fierbinţi şi nopţi cu geamurile deschise. Ca orice oraş turistic, majoritatea atracţiilor fremătau de aglomeraţie şi aparate de fotografiat. Mă întreb mereu câte poze s-au făcut până acum din acelaşi unghi cu majoritatea obiectivelor turistice şi ce se întâmplă cu pozele astea? Semănam cu nişte furnicuţe, alergând în stânga şi în dreapta, avide după cadrele cele mai bune cu catedrala, castelul sau fântâna din oraş. Parcă fiecare loc îşi pierde identitatea şi rămâne doar un fundal frumos pentru pozele de vacanţă ale vizitatorilor.
Ca peste tot pe unde mergem, una din activităţile noastre favorite este degustarea de mâncăruri locale. De data asta însă, din cauza căldurii şi a sarcinii, nu prea m-am putut bucura de prea multe delicatese. Am încercat doar câteva tapas şi muuuult zumo de naranja (suc de portocale). Pepenele roşu servit pe înserat, de pe terasa apartamentului unde am stat, a fost de departe cea mai faină experienţă. Atât de simplu!
Ne-am întors în Malaga după cele două nopţi şi am decis să vizităm şi palatul Alhambra din Granada (după câteva recomandări primite). A meritat efortul şi drumul până acolo, însă căldura a fost cam mare şi am mers cu greu prin imensul palat. Ce e special la acest loc este combinaţia de influenţe arabe (maure) cu cele creştine. Iniţial palatul şi întreaga cetate au fost construite de mauri, apoi de prin 1492 (God bless wikipedia) au fost folosite de creştini. Interesant că şi în palatul Alcazar (Sevilla) şi în Alhambra (Granada) am tot auzit de împăratul Carol Quintul (Carlos I pe spaniolă, Charles V pe engleză) şi împărăteasa Isabel a Portugaliei. Acum am luat wikipedia la puricat să văd care e treaba cu cei doi. Isabel a trăit doar 33 de ani, suficient cât să lase o amprentă semnificativă în istoria Spaniei. Se pare că împăratul nu s-a mai căsătorit după moartea ei şi s-a îmbrăcat în negru pentru tot restul vieţii sale. Wikipedia e cam eronată: pe engleză zice că Isabel a murit la naşterea celui de-al şaselea copil, pe română la cel de-al cincilea copil. Oricum, interesant de citit!
Food Fun Freedom 