de 6 luni mamă

Dacă înainte de bebe, mai aveam timp cât de cât să scriu pe acest blog, se pare că acum devine și mai greu să găsesc acele 30 de minute de pauză. Și se pare că se anunță o perioadă și mai intensă anul acesta. *** Am început să scriu acest articol acum 3 luni. 

Acum 6 luni am devenit mamă. Timp de 9 luni am încercat să mă obişnuiesc cu ideea că sunt gravidă şi parcă să zic că spre finalul celor 9 luni mă obişnuisem atât de tare cu ideea, încât deseori mă trezeam zicând că aş putea să mai fiu gravidă încă un an. Mă simţeam bine, nu mai aveam niciun fel de dureri (deşi nu am avut deloc o sarcina grea, când şi când aveam dureri de spate) şi aveam energie cât pentru trei oameni. Ultimele 6 săptămâni au fost o continuă veselie. Am avut timp pentru mine, eram în concediu, m-am apucat de croitorit şi de alte lucruri mărunte pe care le tot amânam din lipsă de timp. Deși eram tare curioasă și dornică să îl văd pe bebe, chiar mi-aș fi dorit să mai trag de timp.

Cu două săptămâni înainte de nașterea lui M, au venit pe la noi părinții mei, care urmau să rămână timp de o lună. Sub nerăbdarea lor de a-l vedea cât mai repede pe bebe, am început și eu parcă să mă întreb când are de gând să vină. Nu îmi doream decât să am timp totuși să mă mai plimb un pic încolo și încoace cu ai mei. Și se pare că așa a fost. În fiecare zi, eram la plimbare. A fost o provocare, pentru tata în special, să își găsească câte o ocupație pentru a face timpul să treacă mai ușor în așteptarea prichindelului. Pe lângă plimbările zilnice, a reparat tot ce se putea repara, a citit, a studiat, a ajutat chiar și în bucătărie (loc al casei destul de străin pentru el). Ce să mai, cu toții număram zilele până la apariția lui M.

Cu două seri înainte am avut primele contracții (false și rare). Deja de câteva nopți nu mai reușeam să dorm bine noaptea. Adormeam doar la televizor și îmi era foarte cald, așă că pe la miezul nopții plecam din dormitor și dormeam singură. Ne-am amuzat și chinuit un pic să facem un mulaj din gips al burții mele. Nu aș fi crezut că poate dura atâta și că poate fi așa de complicat. Dar a meritat.

Cu o seară înainte am ieșit ca de obicei la plimbare, prin pădure. Asta după ce m-am delectat cu un burger (singura maximă poftă culinară din timpul sarcinii). Chiar am glumit că ce ar fi dacă aș naște pe lună plină, adică în noaptea aceea. La două dimineața, m-am trezit brusc cu contracții la fiecare 5 min, care nu m-au mai lăsat până la final. Primele două ore le-am depășit singură în sufragerie și în cadă. Începuse să mi se facă și greață un pic și aveam schimbări de senzație de frig/cald. La 4 l-am trezit și pe Marian și am trimis un mesaj moașei că sunt în travaliu. Am continuat acasă până pe la 7 când a venit moașa (atunci s-au trezit și părinții mei, care până atunci au dormit liniștit, fără să știe ce se întâmplă cu mine). Am decis să ne vedem mai târziu la casa de nașteri (în vreo 3 ore).

În Germania, există posibilitatea de a naște în spital, asistată de moașe și doctori, în casă de nașteri, asistată de moașă sau acasă. Sistemul acesta permite doctorilor să sprijine nașterile naturale, chiar și în spitale, aceștia nefiind presați de timp sau înfluențați de câștiguri materiale. Practic se naște cu echipa de moașe și doctori aflată în gardă la momentul respectiv. Dacă nașterea durează 8-10-15 ore nicio problemă. Nimeni nu grăbește procesul nașterii doar din acest motiv. Eu am ales să nasc asistată de o moașă pe care am cunoscut-o în prealabil, pentru confortul meu psihic (nu a fost nevoie însă, în final am ajuns la spital).

După încă trei ore petrecute ba în cadă, ba pe marginea patului am decis că e cazul să mergem la casa de nașteri. Am prins optimism că totul merge ca pe roate și că îmi voi vedea bebele curând. Moașa deja pregătise cada cu apa caldă și contracțiile deveneau din ce în ce mai puternice. Am petrecut cam tot travaliul în 4 labe și respirând constant (cu zgomot și profund).

Pentru tata a fost o experiență unică, deoarece nici măcar pe mama nu a văzut-o în timpul travaliului (în general, în România taților nu le este permis să asiste în timpul nașterii). Chiar m-a amuzat ulterior că a crezut că voi naște acasă, nu a înțeles de ce nu am plecat mai repede la spital.

După un control al bătăilor inimii, moașa îmi spune că trebuie să decidem dacă continuăm în casa de nașteri sau mergem la spital. Auzea o bătaie ciudată la inimă. Îmi garanta că în 99% din cazuri nu e nimic grav, dar procedura o obligă ca după naștere să dăm copilul pentru 24h în observație. Dacă mergeam la spital, nu mă mai separa de bebe, întrucât exista medic pediatru de gardă care putea să îl vadă imediat cum se naște. Am decis să mergem la spital. După ruperea apei am simțit că mor de durere. Ma gândeam ca nu voi mai reuși.

Totul s-a petrecut destul de rapid. Am rămas pe spate pe pat și simțeam foarte puternic fiecare nouă contracție. Am tot vrut să revin pe podea, dar moașele nu mă lăsau pentru că trebuiau să îl monitorizeze pe bebe. Oricum după câteva împingeri, am auzit cum inima îi bate mai rar. Au mai apărut doi doctori și au decis că e în stres și că trebuie scos urgent. Marian aproape plângând îmi spunea sa împing. Era singurul lucru pe care îl auzeam. Și cu uimitoare rezerve de energie mi am zis ca și dacă mă rup în două trebuie să îl ajut să iasă. Doctorii au ales să folosească ventuza să îl scoată. Așa că la următoarea contracție am împins și a ieșit. L-au luat rapid la aspirat și mi l-au adus în max 1-2 minute. După ce am rămas doar noi trei în cameră, ne-am uitat unii la alții, aproape tăcuți. Eram brusc o familie. Ce sentiment grozav! Am rămas în spital pentru două nopți.

Alăptarea a mers destul de ușor și repede. La 3 dimineața, ajutată de o moașă am reușit să îl facem să sugă pentru prima dată (după 14 ore de la nașterea lui). Cred că nu aș fi reușit fără ajutorul moașei. A insistat în toiul nopții să îl vadă pe bebe atașat corect la sân. Știu cât de important este startul în alăptarea, de aceea îi sunt recunoscătoare acelei femei. Timp de două luni l-am alăptat folosindu-mă de niște mameloane de silicon, pe care ajunsesem să le numesc ”țâțe”. O secvență amuzantă a fost când la un moment dat era să îmi scape respectivul obiect pe jos și cu copilul în brațe îi cer lui Marian să ”îmi prindă țâța” și brusc simt cum ma apucă viguros de realele țâțe. Am renunțat la mameloanele de silicon relativ ușor, după o săptămână în care M era destul de iritat și confuz. Părea să nu mai vrea nici cu ele, nici fără. Mă bucur enorm că am reușit să le elimin. Nu a primit niciun biberon până acum (exceptând două dăți, când l-am lăsat în grija bunicilor, ca să mă pot da cu snowboardul). Nici ceai, nici apă până la 6 luni. A fost ușor să îl iau cu mine peste tot, atâta timp cât era lângă mine puteam fi oriunde.

Multe din lucrurile pe care le credeam înainte de a veni pe lume M s-au schimbat. Am ascultat de instinctul meu matern în toate privințele și suntem fericiți. Eram destul de neliniștită la început văzând că nu pot să îl las să doarmă la el în pătuț, la el în cameră, de exemplu. O singură noapte a dormit astfel. Dar eu nu am reușit să dorm mai deloc. Aveam senzația că îl aud mereu plângând, deși el dormea dus. Am decis că atâta timp cât îl alăptez va dormi cu noi în pat. Încă se mai trezește noaptea, dar fiind lângă mine e suficient să îl pun la sân și adoarme imediat. Iar eu dimineața mă trezesc ca și cum aș fi dormit fără întrerupere. Acum nu îmi imaginez altă variantă care să funcționeze pentru noi.

Mă bucur enorm că am descoperit cum se pot purta copiii, încă de când se nasc. L-am purtat în wrap, în marsupiu sau în sling în atâtea locuri. Nu aș fi reușit altfel. În căruț îl iau uneori doar când ieșim în oraș și vrem să mergem la restaurant. S-a plimbat până acum în Austria, Belgia, România și evident Germania. Cel mai spectaculos loc în care a ajuns a fost pe ghețarul din Hintertux, Austria, la 3250m. Până la 6 luni, s-a plimbat mai mult decât m-am plimbat eu până la 20 ani.

Au trecut foarte repede aceste prime 6 luni. Aș vrea să pot dilata timpul, să mă bucur cât pot mai mult de fiecare moment alături de el. Cum se trezește, ne zâmbește larg, uneori chiar râzând în hohote că ne vede. Este prima imagine cu care încep ziua și o tot ținem așa până la culcare. Acum fiecare zi aduce câte ceva nou și mă bucur că sunt alături de el să (re)descopăr lumea.

Reclame

Un gând despre “de 6 luni mamă

  1. Ne bucuram ca suntem si noi alaturi de voi!

    Viata de mamica si parinte este plina de experiente minunate. Ne face sa ne completam ca persoane 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s