De două zile bebelușul meu, care nu mai este de ceva vreme un bebeluș, merge la grădiniță. Are 10 luni deja, dar încă îl văd mic și aș mai vrea să îl țin sub aripa mea protectoare cât se poate de mult. Însă știu și că această ”aripă protectoare” trebuie să învețe să stea și în umbră uneori, spre binele tuturor.
Când spun grădiniță mă refer la ceva un pic diferit de ceea ce este în România. În Germania, pe lângă grădinițele normale, există o serie de alte opțiuni, atât private cât și de stat. Eu am optat pentru varianta ”tagesmutter” (tradus direct ar fi ”mamă de zi”, sensul este de îngrijitoare). Aceste tagesmutter-e sunt persoane care au urmat un curs pregătitor de câteva luni (spre deosebire de educatoare, care au ceva mai multă pregătire) și care au grijă de maxim 4-5 copii în propria locuință sau într-un spațiu închiriat. În funție de veniturile familiei și de programul de lucru al mamei, o parte din costuri pot fi acoperite de ”Jugendamt” (instituție responsabilă de educația și îngrijirea copiilor). Există anumite avantaje legate de această variantă, în special atunci când e vorba de copii așa de micuți (oricum tagesmutter-ele au grijă doar de copii cu vârsta maximă de 3 ani).
Am așteptat cu multă nerăbdare și grijă acest moment. Am tot citit articole și cărți legate de subiectul ”primei separări de mamă” și parcă nu mă regăseam în nimic din ce citeam. Undeva ceva îmi spunea să aștept să vină ziua cea mare și să mă adaptez după cazul concret al copilului meu. Grijile principale erau (și încă sunt) legate de somn și mâncare. Având în vedere că M este încă alăptat și că adoarme numai la sân, a rămâne la tagesmutter (voi folosi acest termen în continuare, negăsind un cuvânt corespunzător în română) timp de 8 ore părea un lucru imposibil (sau cel puțin greu, fără câteva reprize de plâns temeinic). Încă nu știu cum va fi, dar am timp aproape 3 luni să îl fac să se acomodeze complet.
Primele zile va merge doar 2-3 ore dimineața, după care venim acasă pentru a dormi și mânca. Acum stau cu el acolo (deși pare că nu are nevoie de mine, el se joacă singur sau explorează fiecare colțișor al încăperii). Ușor ușor voi pleca câte puțin (jumătate de oră, apoi o oră, apoi 2-3 ore în funcție de cum reacționează). Asta poate să dureze chiar și o lună.
Grupa de pitici este formată din 9 copii (vreo 3 deja merg în picioare și au aproape un an jumate, 3 au în jur de 1 an și alți 3 sunt sub 1 an, ca și M). 2 tagesmutter-e au grijă de ei și trebuie să recunosc, cred că au foarte multă rabdare și curaj. 6 copilași sunt nou veniți ca și M și toți trebuie să treacă prin această perioadă lentă de acomodare.
Din ce mai aud și la alte mămici, se pare că la început mai toți copilașii sunt liniștiți și par a se integra foarte ușor în noul mediu. Problemele și plânsul apar de obicei după vreo lună. Așa că mai avem cale lungă până când se va acomoda cu adevărat.
Am început deja să fac o schimbare (acasă). Dacă până acum M adormea numai la sân și în patul nostru, de câteva zile doarme la el în pătuț. M-am documentat un pic înainte să văd ce metode folosesc alte mămici când vine vorba de schimbarea obiceiului de a adormi la sân. Metoda CIO (cry-it-out) a fost eliminată din start (pentru cine nu știe ce este, o căutare pe google vă lămurește imediat). Ce fac mai exact:
- Am ales să folosesc câteva jucării de pluș pe care să le țin lângă noi atunci când el suge (timp de câteva zile).
- În pătuț sunt doar aceste jucării de pluș. Așa are posibilitatea de a alege una cea mai dragă
- Uneori reușesc să îl adorm doar vorbindu-i în șoaptă, alteori insistă să stea la sân
- Ziua îl mut după ce adoarme mereu la el în pătuț
- Noaptea în schimb, pentru a avea un somn neîntrerupt, îl las la noi în pat. Se trezește de câteva ori, dar îl pun la sân imediat și adoarme mai departe. Așa am avut parte toți de un somn liniștit încă de când s-a născut.
Aștept cu interes lunile ce vin și îmi doresc să fie la fel de liniștite și frumoase ca cele de până acum.
Food Fun Freedom 