Go with the flow

Am ales să încep acest articol cu melodia de mai jos pentru că se leagă foarte bine de ceea ce aș vrea să povestesc mai departe. Când mă gândesc la creșterea unui copil, melodia asta exprimă ceea ce cred eu despre acest subiect.

DubFX – Flow

Particularitatea acestui tip este dată de felul său de a crea muzică (live) folosindu-se doar de tehnica Live looping și vocea sa. Muzica lui crește pe măsură ce adaugă un nou „strat” pasului precedent. Totul începe de la un ritm de bază, monoton și grav,  peste care adaugă pe rând câte un sunet nou.

La fel se întâmplă și cu creșterea și educația unui copil. Fiecare întâmplare prin care trece lasă o anumită amprentă asupra lui. Fiecare persoană cu care interacționează îl poate influența într-un anume fel.

Go with the flow adică lasă-te purtat de val pentru mulți înseamnă nesiguranță, eșec, risc. Însă cred că de multe ori a te lăsa dus de val poate duce la rezultate minunate.

Există la ora actuală o sumedenie de cărți destinate tinerilor părinți. Fiecare autor își exprimă metoda ideală cu privire la creșterea unui bebeluș/copil. Fiecare are dreptate într-o măsură limitată, aș zice eu. Așa cum noi ca adulți, suntem foarte diferiți, la fel sunt și cei mici. A te ghida după o anumită idee, fără să încerci să o adaptezi pe „aluatul” copilului tău poate duce la un război. Un război cu tine însuți, pentru că poate îți negi instinctele pentru a face „ca la carte”. O luptă cu copilul, care își dorește altceva. Dispute cu familia, care încearcă să își exprime și ea punctele de vedere.

Mama îmi spune că pe vremea ei exista o singură carte. Practic toată generația mea a fost crescută după aceea carte. Bunica probabil mi-ar fi spus că pe vremea ei nu exista nicio carte. Ce vreau să spun e că este foarte important să ascultăm de ce ne spune instinctul și să ne lăsăm și duși de val uneori.

În calitate de proaspăt părinte cred că te poți simți copleșit că nu vei ști să alegi metoda/teoria/curentul cel mai bun. Vei fi dezamăgit poate după câțiva ani când vei observa că poate era mai bine dacă procedai altfel (de obicei, la apariția celui de-al doilea copil, părinții tind să fie mai relaxați și să nu mai acorde importanță oricărui detaliu).

Să zicem că ai un bebeluș de câteva săptămâni și nici nu apuci bine să te familiarizezi cu noul rol, că deja vei fi intervievat de diverse persoane (cu sau fără experiență):

  • unde doarme copilul?
    • cu voi în pat? Nu ți-e teamă că te poți rostogoli peste el?
    • în camera lui? Nu ți-e teamă că nu îl vei auzi noaptea dacă plânge sau are nevoie de ceva?
    • în pătuțul lui, dar cu voi în cameră? Ar fi bine să încercați să îl mutați la el în cameră, altfel nu mai scăpați de el până se însoară.
  • alăptezi? până când vrei să îl alăptezi? ai destul lapte?
  • să nu îl ții în brațe des, că se obișnuiește numai așa.
  • să îl mai lași și să plângă, să facă plămâni.

Mai târziu, când deja copilul merge, interviul se adaptează, dar urmărește aceleași veșnice teme (somnul, laptele, ținutul în brațe, toanele sau răsfățul).

  • doarme toată noaptea? de câte ori se trezește?
  • încă mai suge? mai ai lapte?
  • unde doarme?

La toate aceste întrebări, răspunsurile și motivele din spatele lor sunt nenumărate. Se pot scrie cărți despre alegerea fiecăruia, dar nu va putea fi scrisă cartea care să le cuprindă pe toate sau care să spună care variantă este mai bună.

Până să devin mamă, aveam deja formate anumite păreri fixe legate de cum aș vrea să îmi cresc copilul. Credeam că va dormi la el în cameră din prima zi, că îl voi alăpta cel mult un an, că o să îl țin cât mai puțin în brațe și că nu se va atinge de zahăr până la un an… Acum la 16 luni, încă doarme cu noi în pat, îl alăptez în continuare, îl țin în brațe de câte ori am ocazia și s-a atins și de zahăr (rar, dar nu i-am interzis complet acest lucru).

Ideile de dinainte de nașterea lui Matei au fost influențate de tot ce vedeam/auzeam în jurul meu. Însă nu știam nimic despre cum va fi propriul meu copil. Mi-am dat seama că ador să dorm lângă el și că îmi place când stă la pieptul meu și se cuibărește căutând pe titi. Din brațele mele îi pot arăta lumea, iar el întinde mâna întrebător spre tot felul de lucruri, așteptând să îi spun cum se numesc. Cred că până acum chiar ne-am lăsat duși de val, valul numit Matei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s