Înțărcarea nu e bau, bau. Cum am înțărcat într-o săptămână fără crau, crau și fără să îmi mânjesc țâțele cu poțiuni magice

Titlul este lung și explică în mare ce vreau să povestesc mai departe. Înainte să turui și să descriu reușita noastră, trebuie să explic câteva lucruri (unele deja știute): nu există doi copii la fel, așa cum nu sunt nici două mame la fel. Ce funcționează la un copil, poate fi respins complet de altul. Prin articolul de față nu îndemn pe nimeni la înțărcare, ideal este ca alăptarea să dureze între minim 6 luni și până spre 2 ani, conform recomandării Organizației Mondiale a Sănătății. După 2 ani vorbim despre înțărcare naturală, ghidată de copil, care poate să aleagă să renunțe la țiți chiar și spre 3-4-5 ani.

Societatea în care trăim privește cu ochi acuzători o mamă care decide să alăpteze mai mult de 2 ani (uneori chiar și peste un an). Din popor se aud tot felul de vorbe cum că:

  • laptele devine apă chioară – FALS. Laptele nu se transformă în apă și compoziția lui nu este influențată de alimentația mamei sau de cantitatea de lichide pe care aceasta o bea. Laptele poate avea o compoziție diferită noaptea comparativ cu ziua (fiind mai gras) sau atunci când copilul este bolnav, asigurându-i anticorpii necesari vindecării.
  • după un an, copilul ar trebui să doarmă toată noaptea, fără să se mai trezească, cu atât mai mult să ceară țiți – FALS. Din acest motiv, foarte multe mame aleg să înțarce, uneori mult prea devreme. Tentația de a avea un copil care doarme legat toată noaptea face ca părintele să încerce tot felul de soluții, mai ales oferindu-i lapte praf, ca și completare. Termenul de completare este eronat. Completarea ar trebui să fie prin punerea copilului la sân cât mai des, întrucât producerea laptelui este stimulată prin supt. Laptele matern nu este doar hrană. El conține melatonină (hormonul somnului) în proporții diferite pe timp de zi și pe timp de noapte. Aceasta explică și faptul că de cele mai multe ori bebe adoarme în timpul alăptării. Laptele poate fi comparat cu un somnifer. Chiar și mama adoarme mai ușor dacă alăptează.
  • sigur copilul doar suzetează sau se joacă, ce nevoie mai are el de lapte? – FALS Suzeta înlocuiește sânul, deci nevoia de supt. Prin supt este stimulată producția de lapte. Este o ecuație simplă, care explică de ce copilul dorește uneori doar ”să suzete”.
  • vai, băiat mare și încă mai suge? vai, ce rușine! Mi se pare uimitor cum este sexualizată alăptarea de unele persoane. Rușinea nu are ce căuta lângă cuvântul alăptare. E drept că aceleași țâțe sunt apoi alintate și de tată, dar asta nu explică de ce nu putem accepta alăptarea ca fiind un act natural, pe care orice mamifer îl face. Vârsta sau sexul copilului nu ar trebui să fie un motiv de pudoare sau înțărcare.
  • o să te tragă de țâțe, până îți ajung la buric – FALS. De teama asta, unele mame aleg să nu alăpteze deloc (da, personal, am întâlnit cazuri). Foarte trist, cu atât mai mult cu cât afirmația asta este falsă. E drept că pe perioada alăptării, sânii se măresc în volum, dar odată cu înțărcarea, sânii revin la mărimea de dinainte de sarcină.
  • să mai zic? lista nu se termină așa repede și se poate lăsa cu vorbe grele, urâte adresate mămicilor care nu fac altceva decât să satisfacă o nevoie fiziologică a unui pui de om.

Chiar și eu am gândit uneori așa, până să fiu mamă. Probabil pentru că nevăzând des mame cu copii mai mari alăptând în public, credeam că toți copiii se înțarcă în jurul vârstei de un an sau chiar mai devreme. În schimb, văd foarte mulți copii care primesc biberoane, cu apă, cu ceai, cu lapte până spre 3-4-5 ani. Cu această imagine suntem toți familiarizați și am acceptat-o ca normă. Cu ce e mai bun un biberon cu apă față de laptele matern, care vine și cu căldura mamei și comfortul brațelor ei? Nevoia de a suge a copilului nu se oprește la o vârstă anume și nu poate fi eliminată la decizia părintelui.

Până și cadrele medicale își exprimă punctul de vedere despre alăptare, uneori oferind informații greșite și judecând mamele după gândirea din popor. După vârsta de un an, o mamă va primi sfaturi nenumărate de la absolut toată lumea sau va fi motiv de discuție la cafea.

Eu am ales să mă ghidez doar după instict și informație de calitate (Jack Newmann). M-am amuzat când doctora de familie nu a înțeles de ce încă îmi mai alăptez copilul care abia împlinise un an. Am ascultat cu atenție sfaturile legate de somn și înțărcare prin metoda CRI (cry-it-out sau plâns controlat) ale pediatrei mele, dar le-am uitat imediat cum am ieșit pe ușa cabinetului. Am alăptat în orice loc a avut chef Matei să sugă (la îmbarcare în avion, restaurant arăbesc, plajă, piscină, etc).

Am vrut să explic toate acestea, pentru că decizia de înțărcare trebuie să aparțină doar mamei și copilului. Nu hotărăște bunica, nici tatăl, nici pediatrul, nici papa, nici președintele țării. Nici eu prin acest articol. Eu vreau doar să povestesc cum a decurs la noi, în speranța că poate va ajuta pe cineva experiența noastră. Vreau să dau speranță mamei care nu știe dacă copilul ei este pregătit sau dacă îi poate face vreun rău ne mai alăptându-l. Vreau să dau curaj mamei să ignore pe absolut oricine încearcă să o convingă altceva decât ceea ce simte. Cel mai periculos mi se pare doctorul, care are o influență și putere de convingere datorită titlului de doctor pe care îl poartă.

Temerile mele legate de înțărcare au fost în special legat de ceea ce simte copilul. Matei are un an jumate și de două săptămâni nu îl mai alăptez. Pot spune că este înțărcat. Pentru că adoarme fără să plângă și fără să mai ceară țiți, am înțeles că nu suferă. Cu adevărat, nu pot să știu cum l-a afectat acest moment. Am fost tentată să îl mai alăptez până când ar fi putut să se exprime și în cuvinte, deși știu că ar mai fi durat ceva vreme până să își poată exprima sentimentele și trăirile în cuvinte. Nu a fost o hotărâre ușoară și uneori sunt nostalgică și îmi doresc să nu mă fi oprit acum. Îmi e dor să îl țin la piept și să îl văd cum adoarme de fiecare dată în brațele mele. Experiența alăptării mi-a oferit emoții mai puternice decât nașterea în sine, decât orice alt eveniment din viața mea. De asta spun că nu este vorba numai de hrană, lapte, somn și nu este nimeni în măsură să hotărască cât durează această etapă.

Înțărcarea lui Matei a durat aproximativ o săptămână și a decurs foarte liniștit, deși nu m-am așteptat să fie chiar atât de ușor. Poporul mă avertiza că cu cât este mai vârstă, cu atât mai greu va fi. Că cel mai bine ar fi să mânjesc țâțele cu muștar, cu lămâie sau cu albastru de metil, ca să se scârbească și să nu își mai dorească în veci.

Cu ceva timp înainte mi-am planificat o plecare în interes de serviciu, pentru 3 zile. Mulți m-au întrebat cum voi proceda, având în vedere că Matei încă sugea la culcare și noaptea de câteva ori. Chiar am primit și sfaturi că ar fi bine să îl înțarc înainte să plec. Ceva îmi spunea însă să nu mă agit prea tare și să las lucrurile să vină de la sine. Tatăl lui s-a descurcat minunat și cele 2 nopți petrecute împreună fără mine au fost liniștite. M-a căutat prin casă înainte de somn, însă s-a resemnat și adormit fără să plângă.

În timpul ăsta, eu a trebuit să mă mulg doar cât să detensionez, pentru că sânii deveneau dureroși. La întoarcere, Matei a vrut să sugă imediat cum am intrat pe ușă. Însă la somnul de seară, nu a mai cerut și a fost pentru prima dată când adormea la el în cameră, și mai ales fără țiți. Faptul că i-am schimbat locul unde dormea s-ar putea să fi ajutat la crearea altei rutine de somn. A fost de asemenea de ajutor faptul că l-am implicat în amenajarea camerei sale. Chiar înainte de plecarea mea, am construit patul împreună. I-am luat un pat etajat, care să îi dea senzație de culcuș. În partea inferioară, i-am pus o saltea, pentru a-i oferi posibilitatea să urce și să coboare singur. I-am tot repetat că acolo va dormi de acum înainte. Și se pare că a înțeles acest lucru.

După întoarcere, a mai durat aproximativ o săptămână până să nu mai ceară țiți. În primele nopți, se trezea de vreo două ori și de fiecare dată îl readormea tati, fie mângâindu-l sau oferindu-i apă. Dimineața însă voia să vină la noi în pat și îl alăptam. Am făcut asta vreo 3-4 zile doar, apoi am hotărât să îi explic că țiți nu mai are lapte și să nu îi mai dau deloc. Pentru că aveam senzația că o să fie și mai confuz și nu o să înțeleagă de ce primește numai dimineața. Între timp nu se mai trezea deloc noaptea. Mi s-a părut uimitor cât de ușor a fost și m-am bucurat enorm că nu a suferit. Și nici eu nu am suferit mai deloc, a fost suficient să mă mai mulg din când în când, doar cât să detensionez.

Recent, la aproape două săptămâni de la înțărcare, am fost plecați într-o mică excursie. Din cauza oboselii, i-a fost greu să adoarmă și fiind în avion, tocmai la decolare, a avut o repriză de plâns isteric. În dorința de a-l calma și a-l ajuta să adoarmă, am vrut chiar să îl pun la sân. Nu l-a refuzat complet, însă s-a uitat curios de gestul pe care îl fac, apoi mi-a tras bluza să mă acopere. Am știut atunci că este cu adevărat înțărcat și că am încheiat un capitol frumos din viața noastră definitiv.

Nu aș fi crezut că voi putea înțărca așa repede și liniștit și mai ales să îl mut și în camera lui în același timp. Îmi imaginam că fiecare pas este posibil pe rând. Tot poporul zicea că dacă dormim în același pat, nu îl mai mut până pleacă la școală. Realitatea a dovedit însă contrariul. Poate că la un moment dat, va vrea să doarmă din nou cu noi. Știu deja că îl vom primi cu drag și îl vom lăsa pe el să ne ghideze când este pregătit de altă etapă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s