Am născut acasă și a fost minunat

Acum patru luni reușeam să îmi împlinesc o dorință timidă, aceea de a naște acasă. Dintre toate poveștile despre nașterile altor mame, nașterile acasă păreau să se asemene între ele și cam toate aveau ceva special. Îmi inspirau multă liniște și șansa de a te bucura de primele clipe cu bebelușul la intensitate maximă și fără a fi perturbat de nicio persoană străină. Nașterea lui Darius a fost exact așa și mai mult.

Am visat că voi naște acasă sau măcar la casa de nașteri încă de la primul copil. Însă atunci, din cauza unei aritmii a inimii auzită de moașă în timpul travaliului, am ales să merg la spital. Din momentul în care am ajuns în spital, totul s-a petrecut prea repede, fără să am timp să mă bucur în tihnă de naștere în sine. Doar după ce s-a născut și am stat toți împreună a fost liniște și pace.

Prima întrebare pe care o primesc când spun că am născut acasă este ”Ai vrut tu așa?”. Am vrut, da, dar eram pregătită pentru orice variantă. Având experiența unui travaliu de 12 ore la primul copil, fără niciun fel de anestezie sau analgezic, știam la ce să mă aștept. Spre norocul meu, de data asta, travaliul a durat doar patru! ore.

Tot din cauza primei nașteri am ales inițial să nasc direct la spital, oarecum convinsă că așa ar fi mai sigur și mai bine. În a 34-a săptămână de sarcină, influențată și de poveștile pozitive ale unor prietene care au născut acasă, mi-am contactat moașa care m-a asistat la M și mare noroc am avut. A acceptat să mă asiste, în ciuda timpului scurt rămas. A avut convingerea că aș putea avea o naștere ușoară și cumva m-a încurajat să nasc chiar acasă.

D s-a lăsat așteptat. La M am așteptat 4 zile peste termenul calculat, la D 5 zile. Ultima ecografie pe care am făcut-o la doctorul care îmi urmărea sarcina se pare că arăta un copil cu un torace ”mare, relativ mic” (așa a fost scris în trimiterea pe care mi-a dat-o, cu recomandarea de a naște la spital). Estima un copil cu greutate spre 4kg și îmi spunea că o naștere naturală ar putea fi grea. Exprimarea ei însă m-a convins însă doar că nu este fan nașteri asistate doar de moașe, așa că am rămas la planul meu.

Ca și la M, mi-am ocupat timpul cu plimbări prin pădure, vizitat muzee și alte ocupații prin casă. Părinții mei au vrut să fie lângă mine și de această dată și au stat cu noi trei săptămâni. În noaptea în care s-a născut D am mers la somn ca de obicei, fără nicio bănuială că nu mai durează mult și îmi voi ține băiatul în brațe. La unu noaptea m-am trezit din cauza durerilor contracțiilor. Interesant că cei doi băieți ai mei s-au hotărât să vină pe lume la aceeași oră a nopții (travaliul s-a declanșat identic, cu aceeași intensitate și periodicitate a contracțiilor).

Știind ce urmează, mi-am lăsat familia să mai doarmă și mi-am pregătit o baie. Singura cameră liberă era camera lui M, unde aveam un pat pliabil, sub patul lui etajat. Tentată să fac față contracțiilor ca și la Matei, nu am deranjat pe nimeni vreo două ore. Dar deja se intensificau și aveam nevoie de susținere morală. I-am scris moașei, care a venit destul de repede. Prezența ei îmi dădea încredere și putere. După controlul de rutină m-a anunțat surprinsă că nu mai durează mult și copilul vine pe lume. Probabil jumătate de oră… aveam de ales între a rămâne mai departe acasă sau a pleca spre casa de nașteri. Decizia a fost simplă, am rămas și ce bine că am avut încredere să fac asta.

Incă patru contracții și Darius a aterizat pe podea (nimeni nu a fost rănit, moașa a avut grijă să aibă o aterizare lină). Singurul loc în care mă mai simțeam comfortabil era în genunchi lângă pat, strângând cu toată puterea de partea metalică a patului. Apoi a urmat placenta, care a ieșit la următoarea contracție. Deși am strigat cât am putut de tare, Matei nu a fost deranjat și a dormit mai departe până spre dimineață. Când a venit la joacă la el în cameră, a fost surprins să mă vadă în pat cu bebelușul în brațe. Primul său gând a fost să îi citească o carte. Așa a început dimineața zilei de 22 iunie, eu proaspătă mămică de doi băieți, citindu-le din ”primul meu dicționar român-german„…

WP_20170211_21_33_47_Rich.jpg

Părinții mei s-au trezit când a sosit moașa la noi, însă au stat la ros de unghii, cuminți în camera lor. I-am chemat doar să vadă placenta (și bebelușul bineînțeles), știind că asta e sigur ceva nou pentru ei.

Totul a durat 4-5 ore, timp în care am reușit să îmi fac un duș și să mai dorm puțin până când s-a trezit Matei. Moașa a revenit apoi pe la prânz.

Spre uimirea mea, o naștere acasă nu se lasă cu prea mult deranj. M-aș fi asteptat la multe cearceafuri, prosoape aruncate, dar nu a fost așa. Marele avantaj a fost că nu a trebuit să mă îmbrac, am stat lejer exact cum am simțit că mi-e bine. Primele 4 zile nu a fost nevoie să ies din casă, moașa a venit zilnic să ne vadă și tot ea ne-a dat toate hârtiile necesare înregistrării nașterii. A cincea zi, am condus mașina și am ieșit cu bebe la plimbare în parc. Revenirea la ritmul normal a fost rapidă și ușoară.

Când îmi doresc să retrăiesc nașterea lui D, închid ochii și vizualizez imagini colorate (camera era luminată difuz în roșu și galben) și am o stare de bine și liniște când îl revăd dând din mânuțe în fața mea. Am aproape aceeași senzație ca atunci când ești îndrăgostit. Rămân privind în gol tâmp, cu un zâmbet larg pe față.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s